MEHEDINŢI/DUNĂREA, REPERE ISTORICE ALE NAVIGAȚIEI

După mult timp, în care viața culturală mehedințeană a fost lipsită de evenimente, Muzeul Regiunii Porților de Fier a găzduit astăzi vernisajul expoziției “Navigația pe Dunăre”, eveniment cultural organizat de Institutul Cultural Maghiar din Bucureşti.

M-am bucurat să fiu, împreună cu managerul celei mai importante instituții de cultură din Mehedinți, Doinița Chircu și consulul onorific al Ungariei la Drobeta Turnu Severin, Endre Molnar, gazda Excelenței Sale, Zákonyi Botond, Ambasadorul Ungariei la București, care a participat la eveniment ! Expoziţia prezintă, cu ajutorul obiectelor originale de epocă, al materialului fotografic, dezvoltarea transporturilor și relațiilor de comerț, în secolul al XIX-lea, în țările dunărene. Ea poate fi vizitată până la sfârșitul lunii iunie la Pavilionul expozițional al Muzeului Regiunii Porților de Fier.

Dincolo de istorie, fluviul Dunărea are un uriaș potențial energetic, economic și turistic și este o alternativă reală la transportul rutier, întrucât este eficient și ecologic și pentru acest lucru merită toată atenția autorităților centrale, județene și locale ! ”, a declarat președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, prezent la eveniment.