MEHEDINŢI/Lucrările de reabilitare a drumului județean care traversează localitatea Magheru au fost recepționate
Consiliul Județean Mehedinți a reabilitat tronsonul de 1,3 kilometri al DJ 607B, cuprins între intersecția cu Centura Ocolitoare a municipiului Drobeta Turnu Severin (DN6) și ieșiea din satul Magheru.
“ Era o porțiune grav afectată de trafic, iar în cadrul vizitei pe care am făcut-o astăzi, împreună cu primarul din Breznița de Ocol, Cătălin Drăghici, am văzut un drum care corespunde standardelor actuale, are o platformă de 7 metri, au fost făcute trotuare pe o distanță de aproape 2 km, 113 accese la proprietăți, guri de scurgere a apelor, iar semnalizarea este foarte buna având în vedere că drumul traversează localitatea.
Aceste investiții se fac cu eforturi financiare, în condițiile în care bugetul județului este strâmtorat, dar tocmai din acest motiv, le facem acolo unde situația o impune. Localitatea Magheru are un trafic intens, iar reabilitarea drumului județean era absolut necesară, cu atât mai mult cu cât acum, și aspectul este total schimbat pentru cei care tranzitează centura ocolitoare a municipiului Drobeta Turnu Severin.
Totuși, participanții la trafic trebuie să respecte condițiile de circulație în localitate, șoferii să nu apese pedala de accelerație prea tare, așa cum au tendința pe drumurile bune, iar pietonii să traverseze cu prudență pentru a evita accidentele ! ”, a declarat președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.