CROSUL SEVERINULUI EDIȚIA A II-A

După o pauză forțată de împrejurări, Primăria din Drobeta Turnu Severin organizează, în acest an, cea de-a II-a ediție a evenimentului “CROSUL SEVERINULUI”.

Evenimentul sportiv se va desfășura sâmbătă, 17 septembrie, ora 10:00.

Participarea este gratuită.

Primarul Marius Screciu SPUNEA : “ Invit toți severinenii și iubitorii de mișcare în aer liber să se înscrie prin transmiterea datelor personale (nume, prenume, vârstă) la adresa de e-mail biroulcomunicare@primariadrobeta.ro sau personal la Biroul Comunicare, Relații Externe, Promovare Imagine din cadrul Primăriei.

Crosul va porni din fața Palatului Culturii „Teodor Costescu”, parcurge Bulevardul Dunării, trece pe lângă Cetatea Medievală.

Primii 500 de înscriși vor primi gratuit tricouri personalizate, iar toți cei care vor termina cursa vor fi medaliați.

Crosul Severinului reprezintă un foarte bun prilej pentru a încuraja mișcarea fizică și vă aștept să petrecem o zi în aer liber, de la cei mici și până la cei mari, să ne bucurăm de timpul petrecut împreună.”