Constantin Cârstea, pregătit să lanseze cel mai amplu proces de modernizareîn Braloștița
Candidatul PSD la funcția de primar vine cu un portofoliu de proiecte pentru dezvoltarea tuturor domeniilor esențiale, de la infrastructura pentru transport la învățământ, cultură, mediu, sport și agricultură
Fiu al comunei Braloștița, Constantin Cârstea provine dintr-o familie de oameni simpli, cu principii sănătoase, precum dreptatea, onestitatea, modestia, echilibrul, empatia sau generozitatea. Sunt doar câteva dintre valorile care i-au călăuzit pașii în viață unui om care vrea să pună umărul la dezvoltarea comunității pe care o iubește de când se știe.
În vârstă de 41 de ani, Constantin Cârstea are doi copii, este un familist convins și este gata să pornească un adevărat proces de dezvoltare în comuna Braloștița, la care să participe activ, fiind un adept al muncii în echipă.
„De profesie inginer agronom, familiarizat cu administrația publică locală și cu accesarea fondurilor europene, având în vedere faptul că în perioadele 2008-2012 și 2014-2018 mi-am desfășurat activitatea profesională în cadrul Compartimentului Agricol atât la Primăria Braloștița, cât și la Primăria Coțofenii din Față, iar din 2018 până în prezent activez în cadrul Agenției de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA), unde rata medie anuală a absorbției de fonduri este de peste 96%, fiind una dintre cele mai performante instituții publice cu atribuții în absorbția fondurilor europene.
Este o onoare pentru mine sa fac parte din această comunitate minunată și să am ocazia de a o servi în funcția pentru care candidez. Nu sunt politician de profesie, ci un om de rând preocupat mereu de binele comunității și societății noastre. Scopul meu nu este să ajung un om politic, ci unul administrativ, care va reprezenta interesele comunității care va acționa în folosul fiecărui cetățean, indiferent de culoarea sau opțiunea politică, vârstă, sex și religie. Îmi doresc să ne putem exprima liber, să fim tratați egal și să trăim în normalitate, să avem relații de conviețuire socială, bazate pe înțelegere și respect reciproc. Prioritățile mele sunt inspirate din realitatea comunității precum și din discuțiile cu cetățenii. Sunt o persoană neconflictuală și adeptul muncii în echipă, a unui management participativ, comunicare deschisă bazată pe ascultare și respect reciproc”,a declarat candidatul PSD pentru Primăria Braloștița.
Apa, canalizarea și gazele naturale, investiții prioritare
Printre proiectele care au prioritate în viziunea lui Constantin Cârstea sunt cele legate de rețelele de alimentare cu apă șide canalizare,precum și sistemul de alimentare cu gaze naturale. Comunitatea din Braloștița merită tot ce este mai bun, după cum menționează candidatul, iar pe primul loc trebuie să fie confortul cetățenilor. Astfel, pe acest segment, a fost pregătit un program clar de acțiune:
- Dezvoltarea, reabilitarea și modernizarea rețelei de alimentare cu apă
- Introducerea rețelei de canalizare la nivelul întregii comune
- Întreprinderea demersurilor legate pentru găsirea soluțiilor tehnico-economice și financiare pentru proiectarea, executarea și exploatarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale la nivelul întregii comune.
Constantin Cârstea este hotărât să îmbunătățească și infrastructura din comuna Braloștița, începând cu finalizarea lucrărilor la străzile comunale aflate în execuție. Totodată, candidatul are în plan realizarea unui proiect privind „Modernizare trotuare, rigole, accese și înlocuire poduri și podețe“, dar și un proiect ce face referire la „Modernizarea infrastructurii rutiere agricole“.
Educația, sportul și cultura, pilonii creșterii pentru întreaga comunitate
Educația ocupă un loc important în viziunea lui Constantin Cârstea, la fel și cultura. Astfel, candidatul a pregătit un plan prin care își dorește ca tinerii din Braloștița să aibă condiții cât mai bune în unitățile de învățământ. Totodată, comunitatea se va putea bucura de o nouă capelă, dar și de biserici renovate, toate acestea fiind parte din următoarele proiecte:
- Construireaunei grădinițe în satul Schitu, cu o sală de grupă
- Construirea unei grădinițe în satul Racovița, cu o sală de grupă
- Achiziționarea unui nou microbuz pentru elevi (al treilea), pentru ca timpul de așteptare în stație să fie minim
- Împrejmuirea și extinderea iluminatului public pentru toate cimitirele din localitatea Braloștița
- Sprijinirea Bisericii Ortodoxe „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ din satul Sfârcea, în vederea construirii unei capele în curtea acesteia, asigurând fondurile necesare
- Întreprinderea demersurilor legale pentru reabilitarea și refacerea picturii la Biserica Ortodoxă cu hramul „Sfinților Apostoli Mihail și Gavril“, din satul Braloștița
- Întreprinderea demersurilor legale pentru pictura bisericii din satul Ciocane
Când vine vorba despre sport, Constantin Cârstea își dorește menținerea echipei de fotbal și refacerea bazei sportive din satul Braloștița în vederea introducerii în circuitul sportiv, sens în care va aprofunda studierea posibilităților înființări unei alte echipe de fotbal și practicarea altor ramuri sportive. Totodată, în acest plan intră și reabilitarea terenului sintetic din satul Sfârcea, dar și identificarea tinerelor talente cu abilități sportive și pregătirea gratuită a acestora.
Constantin Cârstea estepregătit să pornească un proiect pentru identificarea soluțiilor tehnico-economice și financiare pentru amplasarea unui micro-parc fotovoltaic având în vedere sustenabilitatea:
- Iluminatului public- astfel încât cetățenii să fie scutiți de taxa plății
- Serviciul Public de Alimentare cu Apă – astfel încât prețul unui metru cub de apă să fie redus
Candidatul PSD își dorește amenajarea unor spații verzi pentru destindere și recreere în zona Cișmelei din centrul satului Valea Fântânilor, în zona podului ce traversează pârâul Racovița din satul Braloștița, dar și în curtea Școlii din Satul Sfârcea. Cetățenii vor avea ocazia să se bucure și de evenimente dedicate chiar lor, prin stabilirea unei date, pentru Zilele Comunei Braloștița și organizarea de manifestări culturale, sportive și educative în acest sens. Totodată, în planul ce vizează un mediu mai bun pentru comunitate intră și proiectul de identificare a soluțiilor tehnico-economice și financiare pentru amenajarea unei gropi de gunoi la nivelul fiecărui sat component al comunei Braloștița.
Obiectiv: finalizarea cadastrării
Agricultura va juca un rol important pentru dezvoltarea comunei Braloștița, iar Constantin Cârstea își propune să facă demersurile necesare pentru finalizarea lucrărilor de cadastrare a terenurilor aflate în extravilanul și intravilanul comunei. Mai mult decât atât, el își dorește și corectarea gratuită, pe cale amiabilă, a erorilor din cărțile funciare, finalizarea procesului de reconstituire a dreptului de proprietate, dar și achiziționarea unei stații topografice – având în vedere identificarea terenurilor agricole în urma cadastrării UAT-ului.
Constantin Cârstea, candidatul PSD pentru Primăria Braloștița:„Experiența mea solidă în agricultură și abilitățile dobândite în conducerea afacerilor mă recomandă drept candidatul potrivit pentru funcția de primar al comunei noastre. Sunt dedicat dezvoltării durabile a comunității noastre, punând accent pe inovare, transparență și implicare activă în rezolvarea problemelor locale. Prin viziunea mea și experiența în management, sunt hotărât să aduc progres și prosperitate locuitorilor comunei noastre.
În calitate de membru al Partidului Social Democrat, împărtășesc valorile și viziunea noastră comună pentru o guvernare eficientă și responsabilă. Planurile mele se concentrează pe investiții strategice, creștere economică și asigurarea unui viitor mai bun pentru toți locuitorii noștri. Sunt hotărât să muncesc alături de echipa noastră și să pun în aplicare soluții concrete pentru nevoile și aspirațiile comunității noastre.“
Comandat de PSD Dolj, executat de SC BLUE LIONS MEDIA COMPANY SRL, CUI mandatar financiar 21240002.