AJF DOLJ ARE NEVOIE DE O SCHIMBARE !!! / Interviu cu Marian Cătănescu, candidat la preşedinţia AJF Dolj
Fiind sfârşit de săptămână, am stat de vorbă, cu Marian Cătănescu, unul din candidaţii pentru alegerile, din 28 martie, de la AJF Dolj. Cu un stil inconfundabil, spirit acid şi multă detaşare, am discutat, despre proiecte şi cum vede, domnia sa, fotbalul doljean, în următorii 4 ani.
G.O. : Inevitabil, întrebarea de pe buzele tuturor celor din fenomen, este ce v-a determinat să candidaţi d-le Cătănescu ?
M. C. : Am capacitatea de a regândi modul de organizare şi m-am hotărât să-mi asum aceasta candidatură, chiar dacă este o perioadă extrem de grea, pentru toată lumea şi mai ales pentru sport. Sunt conducator la City Leu, am fost în Comitetul Executiv, în comisiile judeţene, observator la judeţ şi am o imagine completă a fotbalului din Dolj. Fotbalul din judeţ e în agonie, iar faptul că în luna decembrie 2020 am primit, în loc de urări de sănătate şi ce se mai urează de sărbători, somaţii de plată pentru taxe, vize şi participarea în competiţie într-un an, în care noi nu am jucat, a fost prea mult. Cei care conduc acum acest for, sunt interesaţi de cu totul şi totul altceva decât dezvoltarea fotbalului mic. Există un sentiment de neputinţă, de dezinteres pe care echipele îl simt, nu se întrevede nici o speranţă, încă 4 ani în aceeaşi notă, a ultimilor 4 ani, cred că ar fi falimentul fotbalului judeţean.
“ Poţi să păcăleşti câţiva oameni tot timpul şi toţi oamenii o perioadă, dar nu poţi să păcăleşti toţi oamenii tot timpul !!!” sunt cuvintele celebre, ale fostului președinte American, Abraham Lincoln, care descriu prezentul fotbalului doljean.
G.O. : Ce vă recomandă pentru a deveni managerul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Dolj ?
M. C. : Pregătirea academică pe care o am, experienţa şi certificarea în management sportiv, experienţa profesională în firme private şi în administraţia publică, faptul că ştiu ,,din iarbă” problemele echipelor, antrenorilor şi conducătorilor. Aceste probleme le ştiu direct de la ei, am fost cel puţin odată, la un meci al achipelor afiliate la AJF Dolj. Preţuiesc şi respect performanţa profesională şi oamenii cu coloană vertebrală, nu am mentalitate de clan, de cardăşii, îmi doresc ca oamenii de calitate să poată să se exprime şi să nu fie marginalizaţi.
G.O. : Sunt voci care vă reproşează că nu aţi fost un fotbalist sau arbitru important şi de aceea nu puteţi fi un bun conducător al acestei asociaţii. Cum comentaţi ?
M. C. : I-aş întreba pe cei care fac această asociere, ce se aşteaptă de la mine ? Să joc fotbal sau să arbitrez, în această postură de preşedinte ? Eu mă gândesc că ar trebui să întrebe, de exemplu : poate să fie un bun administrator, poate să organizeze şi să coordoneze această activitate, poate sa relaţioneze cu oamenii şi să-i trateze echitabil ? Eu, dacă aş pune pe cineva să conducă o institiuţie asta aş întreba. Şi dacă, în cazul meu se pune întrebarea asta, nu aş vrea să mă gândesc ce ar zice aceleaşi voci, dacă la noi, ar candida ca şi la AJF Cluj, două doamne (n.r. pe data de 27 martie sunt alegeri şi acolo, pentru functia de preşedinte al AJF Cluj candidând trei persoane, din care două doamne Teodora Albon şi Ringo Monica).
G.O. : Care ar fi trei dintre obiectivele,
pe care vi le doriţi îndeplinite cu orice preţ, dacă veţi câstiga aceste
alegeri ?
M. C. : AJF Dolj
trebuie să treacă printr-o transformare amplă, nu mai poate continua aşa. Încă
patru ani cu actuala conducere va însemna falimentul fotbalului doljean. Am
ambiţia să duc AJF Dolj, în primele zece asociaţii judeţene din ţară.
Dar ca să vă răspund punctual, obiectivele mele sunt :
1. Orientarea către nevoile membrilor afiliaţi, prin ajutor managerial şi economic.
2. Vreau să câştigăm încrederea instituţiilor private, autorităţilor publice şi a FRF, că suntem un partener solid şi serios.
3. Creşterea nivelului sportiv, organizarea de competiţii noi şi găsirea unor surse de finanţare, pentru a nu mai soma în permanenţă echipele.
G.O. : Ştiu ca aţi fost membru în Comitetul Executiv şi aţi fost îndepărtat, care este adevărul despre aceasta situaţie. Ce s-a întâmplat ?
M. C. : Da, am fost membru în CEX, aproape 2 ani. Dar şi eu şi Florică Spînu am făcut greşeala să credem că membrii acestui comitet, care apropo văd că îşi mai vor încă un mandat împreună cu actualul preşedinte, îşi doresc să reprezinte echipele şi să ia decizii pentru fotbal. Din păcate aici nu este decât un grup care se comportă ca şi cum ar fi stăpâni peste cei ce îi reprezintă. Incompatibilitatea noastră cu interesele lor personale a fost evidentă şi am fost declaraţi ‚,nedemni’’ de a face parte dintre ei. Aş vrea, să precizez că Sebastian Colţescu este singurul membru marcant al CEX-ului, care merită pe deplin să fie acolo şi a făcut lucruri extraordinare pentru Comisia de arbitrii şi arbitrajul doljean.
G.O. : Care este cea mai mare problemă pe care o vedeţi dvs. în fotbalul doljean ?
M. C. : Fotbalul doljean a ajuns, în colaps. Impotenţa de a găsi soluţii, recunoscută de actuala conducere care a epuizat toate ideile şi după alegeri ‚,o săînchidă AJF-ul”. Lipsa de viziune şi de interes a vlăguit acestă instituţie, mentalitatea infantilă de asistat, cea a omului care nu are iniţiativăşi aşteaptă să i se dea, crede că are dreptul să primească.
Nici una din promisiunile făcute în campanie de Stănescu, nu a fost onorată, nici măcar nu a încercat să puna ceva în practică.
Au fost doar vorbe aruncate aiurea : respectarea regulamentelor, organizarea de cât mai multe competiţii, acordarea de trofee fair-play, facilităţi pentru echipe nou înscrise, achitarea baremurilor pentru meciurile de copii şi juniori, parteneriate. Vorbe goale !
G.O. : Vă e teamă de actualul preşedinte, fiind cunoscut ca un tip răzbunator ?
M. C. : Să-mi fie teamă ? De ce ? Caracterele mici încercă să se se impună prin ameninţări şi manipulări. Lui i-a fost şi îi este teamă de toţi oamenii de calitate, pe care i-a îndepărtat din AJF, înconjurându–se de oameni mici şi servili.
G.O. : Care este mesajul pe care îl transmiteţicelor care vor vota, pe 28 martie, preşedintele AJF Dolj ?
M. C. : Fără echipe, AJF Dolj nu ar exista, votaţi ce e mai bine pentru echipele pe care le conduceţi. A fost un experiment nereuşit timp de 4 ani şi jumătate, nu are rost să mai pierdem încă 4 ani. Peste încă un mandat poate o să fie prea târziu să mai schimbăm ceva…