Aurelian Dan : De ce un candidat independent este alegerea potrivită pentru Primăria Craiova şi Consiliul Local ?
Candidatul independent la Primăria Municipiului Craiova, Aurelian Dan a precizat pentru GAZETA OLTENIEI : “ Sunt un tânăr născut și crescut în Craiova și m-am ocupat de educația și creșterea celor 3 copii ai mei, am o căsnicie fericită și o soție credincioasă. Am investit foarte mult in mine, absolvind mai multe facultăți, mastere si cursuri de perfecționare în scopul dezvoltării personale pe cat mai multe domenii profesionale. M-am înscris în aceasta cursă electorală pentru a îmi pune în practică toate aptitudinile dobândite până în prezent “
Cine este AURELIAN DAN ?
În anul 2012, Aurelian Dan absolvea Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, Facultatea de Drept și Facultatea de Politie, din cadrul Academiei de Politie, Alexandru Ioan Cuza, București, specializarea Ordine și Siguranță Publică. Și-a desfășurat activitatea pe funcția de ofițer în Cadrul Biroului de Investigare a Fraudelor, Urziceni–Ialomița apoi la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, Slobozia- Ialomița. Un an mai târziu, candidatul absolvea cursul de perfecționare al ofițerilor în cadrul Centrului de Pregătire Schengen la Ploiești, dar și Masterul Juridic din Cadrul Facultății de Drept a Universității din Craiova, specializarea Drepturile Omului.
Echilibru între toți și toate !
Prin alegerea unui candidat independent, avem o șansă de a depăși ce ne desparte. Ne putem uni în jurul țelului comun – de a face din Craiova orașul cu cea mai bună calitate a vieții din România. Ca independent, văd rolul de primar ca pe un mediator între diferitele grupuri sociale din oraș și îmi doresc sa readuc liniștea orașului meu de suflet pentru a nu mai fi poreclit ca fiind orașul interlopilor și al săbiilor. Cei care mă cunosc spun că sunt un bun negociator. Voi crea o atmosferă de înțelegere și colaborare. Voi asculta toate vocile și vom decide împreună.
Vă invit când găsiți un răgaz între câte aveți de făcut, să vă gândiți la ce ar însemna să avem primar în Craiova un independent care dorește sa administreze Primăria Municipiului Craiova asa cum spune și sloganul său de campanie ” Cu credință în Dumnezeu dar după litera și spiritul legii „