Nicolae Ciucă, un partener de nădejde pentru Dolj și Oltenia 
Daniel Ion (PNL Dolj) : Investițiile și continuarea reformei în educație, priorități pentru Partidul Național Liberal 
CSU – FC UNIVERSITATEA 1948 2- 0 ; Bârsan şi vicierea de rezultat
Cele două echipe de prima ligă, cu toate păcatele lor, cu toate disputele lor identitare parcă fără sfârșit, sunt ale Craiovei, iar orașul trebuie să absoarbă și să dizolve această rivalitate, așa cum e ea. Cu petardele și cu artificiile aruncate din tribună, cu suldalmele scăpate printre dinți, cu resentimentele reciproce. Toate acestea aparțin Craiovei, doar ei !
Ar fi trebuit să fie derbyul lor, al oltenilor, dar din păcate seara s-a transformat în derbyul lui Bârsan. Distribuit în această producție oltenească într-un ipostază pe care el și-ar fi dorit-o cap de afiș, dar care pentru cei din afară a trecut drept cel mai periferic personaj posibil din scheciurile cu Nea Mărin: Sache a` lu Zăpăcitu `! Tot ce a fost la limită, tot ce a comportat discuții, Bârsan a dat pentru CS Universitatea. A validat primul gol, al lui Gustavo (se poate vorbi de un pui de henț, faza comportă ceva discuții), premergător golului al doilea a ignorat faultul lui Papp la Compagno și, mai ales, a dat cu bâta-n baltă (sunt destule bălți nu departe de stadion, Balta Craioviței, Balta Verde) atunci când nu i-a dat al doilea cartonaș galben lui Bancu (minutul 59, deci se mai puteau întâmpla destule) într-o fază în care inclusiv aistentul părea să-i spună că e nevoie de avertisment. Așadar, totul într-o singură direcție, ca pe vremea Cooperativei pe care o credeam demult îndosariată în istorie !
CSU nu avea nevoie de acest ajutor. A fost clar mai bună, mai valoroasă, mai omogenă și probabil că s-ar fi impus și în alte condiții. Argumentul esențial în acest sens este absența cu desăvârșire a ocaziilor la poarta lui Pigliacelli, unde singura situație reală a fost împiedicarea de către portar a unui spectaculos autogol al lui Bancu. Dar când ai pretenții de Hollywood cu fluier, trebuie să ai în vedere și penibilul care te paște atunci când ți-e frică să dai cel mai limpede cartonaș galben din lume.
Să nu uităm însă de fotbal. A fost un derby viu, mai aprig decât cel din toamnă, încheiat tot cu 2-0 pentru CS Universitatea, în care băieții lui Napoli și-au irosit șansele din mai multe motive. Întâi, pentru că Bauza, principalul artizan al ultimelor lor realizări, a fost palid, aproape inexistent. Apoi pentru că antrenorul italian s-a temut să joace finalul (de ce, era deja 1-0 pentru adversari?!) cu doi atacanți, și l-a introdus pe Compagno în locul lui Claudiu Bălan, în loc să-l bage alături de acesta. În fine, pentru că echipa lui Mititelu, obișnuită cu mize minime cu excepția ultimelor două-trei săptămâni, încă n-are anduranța de a rezista de mai multe ori la rând unor adversari mai valoroși decât ea. A scos-o la capăt cu FCSB și cu Botoșani, însă în derbyul orgoliilor locale n-a mai repetat prestația, a avut momente de moliciune, de lipsa acelui ceva care îngemănat deopotrivă înseamnă forță și valoare.
