Daniel Alexandru Ion (PNL Dolj) : Votul pentru PNL – Votul pentru o Românie modernă și puternică
Alegerile parlamentare de duminică nu sunt doar o confruntare între partide, ci o decizie crucială pentru viitorul nostru. România se află la o răscruce de drumuri, iar votul pentru Partidul Național Liberal (PNL) înseamnă alegerea unui parcurs pro-european, modern și prosper. Este momentul să ne unim forțele pentru o Românie care să asigure bunăstare, siguranță și respect pentru toți cetățenii săi.
PNL a demonstrat că ascultă vocea alegătorilor și înțelege nevoile reale ale societății. Mesajul dumneavoastră a fost clar : este nevoie de schimbare, de reforme și de o reconstrucție a încrederii între cetățeni și clasa politică. În acest spirit, PNL și-a schimbat conducerea și a adoptat un angajament ferm în fața românilor, aprobat în unanimitate de Biroul Politic Național. Pachetul de măsuri reformatoare propus de președintele interimar, Ilie Bolojan, va fi supus aprobării viitorului Parlament în primele șase luni de mandat.
Direcții clare pentru o Românie mai bună
Programul PNL este construit pe patru piloni esențiali : reforma clasei politice, reforma statului, reguli bune pentru o țară de încredere și politici economice pentru dezvoltare.
1. Reforma
clasei politice
Pentru a recâștiga încrederea cetățenilor, este vital să schimbăm modul în care
se face politică. PNL propune :
- Reducerea numărului de parlamentari la 300;
- Limitarea cheltuielilor de campanie și a subvențiilor pentru partide;
- Promovarea oamenilor pe baza competențelor și rezultatelor.
2. Reforma
statului
Un stat eficient este un stat care lucrează pentru cetățeni, nu pentru
interesele unor grupuri. De aceea, PNL propune :
- Reducerea numărului de ministere și agenții guvernamentale;
- Auditarea eficienței autorităților centrale și companiilor de stat;
- Simplificarea birocrației și descentralizarea administrației publice.
3. Reguli
bune pentru o țară de încredere
PNL vizează o administrație publică mai echitabilă, bazată pe competență, și
eliminarea inechităților din sistemul public.
4. Politici
economice pentru dezvoltare
Creșterea economică sustenabilă vine din sprijinirea mediului de afaceri. PNL
propune :
- Continuarea marilor proiecte de infrastructură;
- Păstrarea cotei unice și predictibilitate fiscală;
- Programe dedicate pentru agricultură și susținerea firmelor românești în exporturi.
O Românie în Europa – Angajamentul nostru ferm
În contextul geopolitic actual, decizia de pe 1 decembrie este mai clară ca oricând: fie alegem să fim alături de Europa, fie riscăm să cădem în influența Rusiei. Europa ne oferă bunăstare, siguranță și respectarea drepturilor cetățenilor. Rusia aduce sărăcie, teamă și instabilitate.
PNL este și va rămâne garantul orientării pro-europene a României. Votul pentru PNL este votul pentru o Românie euro-atlantică, liberă și prosperă. Este votul pentru o țară în care fiecare român poate trăi demn, cu un nivel de trai mai ridicat.
Pe 1 decembrie, votați PNL – pentru România în Europa, pentru viitorul nostru și al generațiilor ce vor urma.
Daniel Alexandru Ion, candidat PNL Dolj la Camera Deputaților
cod AEP : 11240002