Deşi are un prejuciu de 6,5 milioane de lei, la CEO, PITĂ-ROIU se vrea primar
Se trag sfori la vârful PNL Dolj pentru ca Daniel Pităroiu, să fie ales primar la Filiaşi. Ceea ce nu ne spune PNL Dolj, este faptul că Pităroiu fost șef al structurilor financiare din fostul CE Turceni și, ulterior, de la înființarea CEO, a îndeplinit, pentru câțiva ani, funcția de director al Diviziei Financiare și pe cea de membru în Directoratul companiei, unde a produs un prejudiciu de 6,5 milioane de lei. Ce uită susținătorii lui Pităroiu este faptul că CEO l-a acționat în judecată, pentru acest prejudiciu, produs în dauna companiei, iar procesul are un nou termen pe 1 IULIE 2024 la Curtea de Apel Craiova, cel de al doilea process fiind suspendat până la soluţionarea acestuia. Baronul local Ion Iordache şi se vrea preşedinte al CJ Gorj, este cel care pune umărul şi îi este proptă
În februarie 2023, CE Oltenia i-a acționat în judecată pe mai mulți foști șefi ai companiei pentru ca instanța să-i oblige la plata despăgubirilor reprezentând prejudiciul constatat în sumă totală de 7.523.784 lei, achitată de CEO în urma punerii în executare a sentinței rămasă definitivă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, în martie 2021, şi suma de 1.036.422 de lei, reprezentând daune-interese, constituite din dobânda legală remuneratorie şi dobânda legală penalizatoare calculate la data de 31.12.2022, accesorii care urmează să fie acordate până la încasarea integrală a sumei de 6.487.362,14 lei, sume cu care compania a fost prejudiciată. Este vorba despre banii achitați Clubului Pandurii Lignitul Târgu Jiu, iar sumele au fost stabilite de către echipa de inspecție economico-financiară, în iunie 2022, și trebuie recuperate ,,de la persoanele responsabile care prin acțiune sau inacțiune au generat această situaţie de fapt, persoane responsabile pentru angajamentele asumate şi pentru modul de distribuire a sumelor cuprinse în bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2013”. Mai exact, echipa de inspecţie a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a reținut că, printre cei responsabili, se află și Daniel Pităroiu, fost director al Diviziei Financiare, membru în Directoratul CEO, iar deficiența constatată a fost aceea că CEO a fost obligată de instanţa de judecată să achite suma de 6.487.362,14 lei în contul Asociației Clubul Sportiv Pandurii Lignitul Târgu Jiu, ,,din vina exclusivă a unor persoane care prin acţiune sau inacţiune au generat această situaţie de fapt”. Concret, CEO a fost acţionată în judecată alături de ceilalţi acţionari, de către C.S. Clubul Pandurii Lignitul Târgu Jiu, iar Curtea de Apel Craiova a obligat societatea la plata sumei de 6.398.608 lei despăgubiri (cotizaţii asumate și accesorii), decizia rămânând definitivă în martie 2021, la ÎCCJ prin respingerea tuturor recursurilor declarate în cauză. La data de 14.09.2019, o societate profesională de Executori Judecătoreşti a înființat poprire pe conturile CEO pentru suma totală de 6.487.362 lei, iar, la data de 21.05.2021, această sumă a fost virată în integralitate din contul Raiffeisen al companiei în contul societăţii de executori judecătoreşti. Urmare a celor constatate, echipa de inspecţie fiscală a dispus următoarele măsuri obligatorii pentru CEO potrivit cărora va întreprinde toate măsurile care se impun în vederea recuperării sumei de 6.487.362 de lei. În privinţa lui Pităroiu, prin cererea de chemare în judecată s-au imputat următoarele fapte :
- semnarea Protocolului nr. 3380/07.11.2012, prin care a angajat societatea la plata sumei de 20.800.000 lei către Clubul Sportiv Pandurii Lignitul Târgu Jiu;
- semnarea adresei nr. 846/22.03.2013, prin care a angajat societatea la plata sumei de 9.000.000 lei către Clubul Sportiv Pandurii;
- semnarea notei de fundamentare nr. 21321/13.12.2013, prin care s-a solicitat aprobarea angajamentului de plată în suma de 4.750.000 lei.
Primele două fapte (semnarea Protocolului nr. 3380/07.11.2012 şi semnarea adresei nr. 846/22.03.2013) sunt din perioada în care între CEO şi Pităroiu au existat raporturi de mandat, astfel că, prin încheierea din data de 18.05.2023, pronunţată de Tribunalul Gorj, cu privire la aceste fapte, instanţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Secţiei Civile a II-a Tribunalului Gorj, motiv pentru care, în ceea ce-l priveşte pe Pităroiu sunt analizate pretenţiile privind fapta din perioada în care între pârât şi reclamantă a existat un raport juridic de muncă, respectiv semnarea notei de fundamentare nr. 21321/13.12.2013. Aşadar, fapta prejudiciabilă imputabilă lui Pităroiu și altei persoane constă în semnarea notei de fundamentare nr. 21321/13.12.2013, prin care s-a solicitat aprobarea angajamentului de plata în suma de 4.750.000 lei către Clubul Energia Rovinari, ceea ce ar fi dus la efectuarea de plăţi în perioada decembrie 2013 – martie 2014, care au depăşit angajamentul legal, plătindu-se în anul 2013, pentru Clubul Energia Rovinari, suma de 9.020.000 lei. Procesele sunt la Curtea de Apel Craiova în curs de judecare, după ce cauza privindu-l pe Pităroiu a fost disjunsă din dosarul inițial în care CEO a promovat acțiune în răspundere patrimonială împotriva mai multor foști directori.