MEHEDINŢI/ STRAT DE ASFALT ÎN LOCALITATEA DEDOVIȚA, COMUNA ȘIMIAN, ÎN CADRUL PROIECTULUI IMPLEMENTAT DE CONSILIUL JUDEȚEAN MEHEDINȚI
Locuitorii din comuna Dedovița beneficiază de condiții foarte bune de trafic, pe DJ 607 A, după ce porțiunea care trece prin acest sat a fost modernizată. Lucrările de turnare a primului strat în localitatea Dedovița s-au finalizat de curând, în cadrul proiectului de reabilitare/modernizare a 28 kilometri, implementat de Consiliul Județean Mehedinți, cu fonduri europene.
În momentul de față, 70% din lungimea drumului cuprinsă în proiect are asfalt proaspăt, pe anumite porțiuni fiind turnat deja și cel de-al doilea strat. În perioada următoare se va turna asfalt și în zona prăbușită a drumului, unde s-au turnat balastul și stratul de piatră.
“ Este un proiect în grafic, în beneficiul locuitorilor care tranzitează această zonă a județului și mă refer la cei care circulă între centura ocolitoare a municipiului Drobeta Turnu Severin – Cerneți – Valea Copcii – Husnicioara – Peri – Prunișor, până la intersecția cu DN 6.”, a declarat președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.