Mic să fii, pretenții mari să ai !
Daniel Cîrjan este abonat al funcțiilor publice în administrația publică locală din Drobeta Turnu Severin , dar fără să aibă de-a lungul timpului, rezultate notabile care să îi justifice marile pretenții.
După ce a compromis viitorul PNL la Drobeta Turnu Severin, „Micul mincinos” oferă un viitor sumbru, în continuare, organizației PNL din Drobeta Turnu Severin ! Așa cum a fost numit de Marius Screciu, (primarul în funcție al Severinului) ca fiind „micul mincinos” de la Severin, Daniel Cîrjan nu mai oferă nici o perspectivă pentru alegerile locale ce vor avea loc în anul 2024, pentru primăria din Drobeta Turnu Severin. După ce a pierdut lamentabil și la scor mare alegerile locale de anul trecut, fiind și pierzătorul alegerilor locale din vara anului 2016 și după ce a fost abonatul Partidului Național Liberal din Mehedinți pentru funcția de viceprimar al municipiului Drobeta Turnu Severin, fiind viceprimar aproape 8 ani, între anii 2012-2020, s-a mulțumit în tot acest timp să aibă un birou în primărie, să i se spună „domnul viceprimar” și să încaseze lunar leafa, deloc mică, fără a finaliza vreun proiect major pentru severineni și fără a face opoziție în mod real, primarului Screciu, în Consiliul Local al Municipiului. Pierzător de meserie al alegerilor locale din Drobeta Turnu Severin, fără perspective reale pentru a ajunge vreodată primar al orașului, datorită prestațiilor modeste avute de-a lungul timpului în administrația publică locală, după înfrângerea umilitoare suferită în fața fostului și actualului primar Marius Screciu, Daniel Cîrjan se vrea din nou viceprimar al Severinului, de parcă funcția asta de viceprimar ar fi a lui pe viață sau de parcă i s-ar cuveni în continuare să ofere perspective sumbre asupra viitorului PNL în alegerile locale de la Drobeta Turnu Severin. Mai mult de atât, după pierderea alegerilor locale de anul trecut, Daniel Cîrjan a pierdut zdrobitor și alegerile parlamentare la Drobeta Turnu Severin, punându-l într-o situație dificilă pe președintele PNL Mehedinți și ministru al Energiei, Virgil Popescu.
Revoltat de atitudinea copy – paste a lui Daniel Cîrjan ( liderul PNL din Severin), primarul Marius Screciu a scris, cu puțin timp în urmă, pe pagina personală de facebook, următorul mesaj: „Micul mincinos. În general, am evitat să intru în polemică cu oponenții politici, cu atât mai mult cu cât unii dintre ei îmi sunt colaboratori direcți și îi întâlnesc zi de zi. Nu pot sta însă pasiv, să văd cum domnul Daniel Cîrjan își asumă un proiect care îmi aparține în totalitate, încălcând cele mai elementare norme de conduită administrativă, politică și de bun simț. După ce a terminat marile proiecte, gen sterilizarea câinilor cu stăpân, scoaterea furculițelor și farfuriilor de plastic, etc., toate copiate de la alte primării, viceprimarul copy-paste, profitând de faptul că timp de 2 zile am fost plecat într-o delegație, a ieșit și s-a fotografiat cu un proiect care îmi aparține sută la sută și la care nu are niciun merit, decât acela de a fi de acord, alături de ceilalți 22 de consilieri locali. Din păcate, aflat în pană de idei și având grave lacune vizionare pe banii cetățenilor, Daniel Cîrjan alege să-și asume, prin insinuare, proiecte care nu-i aparțin, de care habar nu avea până în momentul în care le-am propus Consiliului Local, dovedindu-ne pe lângă lipsa de idei și apucături mărunte de demagog. ”
Daniel Cîrjan, prin rezultatele slabe obținute la ultimele rânduri de alegeri, pentru PNL în Drobeta Turnu Severin și prin neputința proprie de a ajunge primar al orașului, în ultimele 2 ture de alegeri locale ( din anul 2016 și din anul 2020), nu face altceva decât să demonstreze că funcția de primar al unui oraș nu este pentru oricine. Ceea ce a reușit Daniel Cîrjan între anii 2016-2020, timp în care a fost viceprimar, a fost marea performanță de a schimba trei rânduri de mașini, de la Peugeot 508, la BMW sera 3 și apoi la BMW seria 5. În ideea unui viitor automobilistic tradițional ascendent, din punct de vedere valoric bineînțeles, în portofoliul propriu al lui Daniel Cîrjan, îi propunem acestuia, un salt major în cursul anului 2021, de la BMW seria 5, la BMW seria 8.