Partidul Social Democrat susține un lider ai tinerei generații la Amărăștii de Sus. Iulian Duță intră în lupta pentru primărie cu idei și obiective care vizează dezvoltarea comunității pe termen lung, dar și proiecte concrete, aplicate, care să răspundă necesităților de zicuzi ale oamenilor
Minte de bătrân, curaj de nebun și putere de tânăr trebuie la război! Dacă există un proverb care să i se potrivească lui Iulian Duță, acesta ar fi! Are toate caracteristicile necesare și pornește în lupta pentru primărie hotărât să fie elementul schimbării.
Îi stau în spate anii de școală – liceu, facultate și masterat – unde a urmat un profil de matematică-informatică, iar specializarea studiilor a definitivat-o în domeniul Științelor Sociale, la Filozofie Contemporană.
Experiență managerială considerabilă
Fiind permanent angrenat în universul rural, a urmat, în ultimii ani, și cursurile Facultății de Agronomie, specializarea Agricultură. De fapt, apropierea de localitatea natală, de viața satului și de comunitatea rurală l-a determinat să caute mereu o perfecționare în domeniul agriculturii, pentru că a simțit că se regăsește în acest domeniu, atât de necesar în ziua de astăzi. A urmat multiple cursuri de dezvoltare profesională – Tineri Lideri pentru Agricultură – organizate prin intermediul Clubului Fermierilor Români în capitală. În prezent, el ocupă funcția de Secretar Executiv Regional pentru zona Olteniei a asociației de fermieri Clubul Fermierilor Români.
În paralel, Iulian Duță a pus bazele unei ferme, dezvoltate pe fonduri europene. S-a dovedit a fi un manager devotat, cu capacitate de decizie, astfel încât a reușit să crească exponențial capacitatea de administrare a terenurilor agricole și să își mărească echipa. Iulian Duță a dovedit și bune capacități de organizare în ceea ce privește munca alături de oameni. A gestionat cu succes resursa umană în perioada 2010-2016, atunci când a avut în subordine o echipă formată din 12 oameni.
În plan personal, Iulian Duță este un familist convins, are două fetițe, de 6 și, respectiv, 8 ani și înțelege îndatoririle unui tată, ale unui soț, ale unui responsabil de cei dragi lui.
Proiecte importante pentru cultură și educație
Agenda sa imediată conține demararea unor proiecte care au la bază o gospodărire eficientă și o intenție de a contribui la bună-starea localității. Este vorba de amenajarea căminelor culturale din satele Amărăștii de Sus și Zvorsca pentru evenimente, proiect prin care Iulian Duță vrea să conecteze lumea rurală la tot felul de evenimente culturale, astfel încât tradițiile să se îmbine cu noile tendințe, iar oamenii să aibă șansa de a fi martorii acestor momente. Tot în sfera culturii și a petrecerii timpului liber, planurile lui Iulian Duță includ înființarea Zilei Comunei și amenajarea părculețului din Amărăștii de Sus.
Tot în viitorul apropiat, candidatul PSD dorește finalizarea lucrărilor la Școala Generală și la grădinița din comună. Educația este o componentă esențială pentru dezvoltarea oricărei comunități, iar Iulian Duță, din perspectiva sa de părinte, înțelege foarte bine necesitatea unei educații într-un mediu sănătos. Întreținerea drumurilor agricole, reparațiile la străzile și aleile comunale, precum și la aleile și căile pietonale completează lista de obiective propuse de Iulian Duță pe termen scurt și mediu, astfel încât infrastructura rutieră să asigure localnicilor posibilitatea de mobilitate și desfășurare a activităților curente. Pentru a asigura un climat de liniște și de ordine, candidatul PSD își propune un proiect prin care să doteze comuna cu camere video de supraveghere, crescând astfel gradul de siguranță al cetățenilor. Nu în ultimul rând, tot pentru un confort al locuitorilor comunei, se dorește modernizarea iluminatului public, cu LED-uri, astfel încât să fie asigurată și componenta de siguranță, și cea de minimizare pe cât posibil a costurilor.
Pe termen lung, Iulian Duță își propune extinderea rețelei de apă și canalizare – proiecte extrem de necesare în Amărăștii de Sus. Experiența sa în atragerea de fonduri, pe care a căpătat-o în sectorul privat, îi va fi, cu siguranță, extrem de utilă și abilitățile sale de manager le poate transpune din poziția de primar.
PROFIL DE PRIMAR
Iulian Duță are calitățile dobândite în anii de studii și în cariera profesională, determinarea necesară pentru a aduce schimbările în comună, dar și puterea de muncă pentru o comunitate care are nevoie de tineri. Este o persoană determinată, care știe ce vrea în viață mai ales când vine vorba de familie, profesie, carieră și dorința de a-și vedea localitatea cât mai dezvoltată. Într-un cuvânt, la cei 37 de ani ai săi, este pregătit să vină la primăria localității Amărăștii de Sus, să facă treabă.
Toată această experiență poate nu ar însemna nimic, dacă Iulian Duță nu și-ar fi propus ca toată priceperea lui să o ofere comunității din care face parte, să împărtășească împreună cu locuitorii din Amărăștii de Sus viziunea sa despre o localitate în care oamenilor să le fie drag să trăiască, să muncească și să își proiecteze un viitor comun, dezvoltat. A ales să reprezinte echipa Partidului Social Democrat pentru că vrea să fie o componentă a unui sistem construit pentru a servi oamenii și pentru a promova forța cetățenească.
Iulian Duță, candidatul PSD pentru Primăria Amărăștii de Sus: „Vreau să fiu un primar dedicat, responsabil și transparent. Voi încerca mereu să ascult comunitatea, să înțeleg nevoile ei și să lupt pentru interesele fiecărui locuitor al comunei noastre. Voi promova transparența și participarea cetățenilor în luarea deciziilor locale, pentru că eu cred cu tărie că puterea trebuie să vină din inimile și din voința noastră.
Atragerea de fonduri externe va fi o prioritate, pentru că înțeleg că resursele noastre locale pot fi limitate. Vom căuta și vom aplica surse de finanțare suplimentare pentru proiecte vitale pentru comunitatea noastră. Nu voi face promisiuni fără acoperire, ci mă angajez să pun în aplicare politici și proiecte pragmatice, care să aducă îmbunătățiri palpabile în viața fiecărui locuitor. Voi gestiona resursele cu înțelepciune și voi căuta întotdeauna cele mai eficiente modalități de a aduce progres și prosperitate în comunitatea noastră.“
Comandat de PSD Dolj, executat de SC BLUE LIONS MEDIA COMPANY SRL, CUI mandatar financiar 21240002.