Percheziții domiciliare efectuate la persoane bănuite de contrabandă cu țigări
Ieri, 8 iulie, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dolj au efectuat au efectuat 3 percheziții domiciliare la imobile ce aparţineau unor persoane bănuite de comiterea infracțiunii de contrabandă cu ţigări.
În urma activităților desfășurate, la locuința unui bărbat de 46 de ani, din comuna Galicea Mare, polițiștii au identificat o armă neletală, 132 de diaboluri din plumb, reprezentând muniţia armei, 500 de pachete de ţigări fără timbru fiscal românesc, precum şi sumele de 6.200 de lei, 725 euro şi 60 de lire sterline.
Bunurile şi sumele de bani identificate au fost indisponibilizate de poliţişti, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracţiunilor de contrabandă cu ţigări şi nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor.
La activităţi au participat și polițiști din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Giubega, precum şi luptători ai Serviciului de Acțiuni Speciale Dolj.