Primarul comunei Ştefan cel Mare, din Olt, trage obloanele singurului cabinet medical din comună, acum în plină pandemie de corona virus !!!
În spatele unei denumiri pompoase de “cabinet medical” se ascundea până mai ieri, o încăpere insalubră, o budă mizerabilă și un heirupism tipic românesc. Pe scurt, un medic din comuna Ştefan cel Marea, a fost forţat să facă permanență, timp de aproape 25 de ani, fără un echipament adecvat şi condiţiile minime de igienă, în primă instanţă la dispensarul din comună, pe care primrul a catadicsit să-l desfiinţeze, iar mai apoi în ghetou.
Într-un bloc vechi, un ghetou, a funcţionat până ieri cabinetul medicului de familie Sterie Dumitru Emil. În ghetoul respectiv, nu era respectă nici o regulă împotriva riscului contaminării cu diverse bacterii. Cabinetul medicului era unul insalubru, cu mobilier vechi, patul pentru consultaţii putea fi considerat „antichitate”, cu o saltea de burete acoperită doar cu un cearceaf. Pereţii erau nevopsiţi, plini de sfoiag, jupuiţi.
Pacienţii cu care am discutat susţin că în acesta clădire nu s-au făcut investiţii niciodată.
„Sistemul sanitar este în anestezie totală. Unităţile sanitare sunt locuri ale morţii şi mizeriei. Nu este normal aşa ceva. Ministerele şi Primăria ar trebui să aloce bani pentru unităţile sanitare. Sunt doctori care vor să îşi facă meseria, dar nu pot, nu au cu ce. Nu au aparatură medicală, iar condiţiile de muncă sunt jalnice”, a povestit o localnică.
Medicul Sterie Dumitru, a declarat pentru News Oltenia : „ Am încercat de nenumărate ori să ajung la un consens cu domnul primar Măgureanu Viorel Marius, să igienizeze clădirea, să amenjeze cabinetul, să-l doteze. Însă domnia sa nu a catadicsit să ridice vreun deget. Mai degrabă a preferat să mă izgonească din comună, evacuându-mă din locaţie, pe motiv că nu aş fi plătit facturile de energie electrică. Totuşi, domnul primar cred că a uitat : locaţia în care era cabinetul nu avea partidă de energie electric deschisă separat.”
Unul din fii satului, Rudi Bugă, a reacţionat în urma scandalului şi împreună cu câţiva prieteni au închiriat o casă din comună şi au amenajat locaţia, pentru ca medicul să îşi poată continua activitatea în comună.
Dar cine este primarul Măgureanu Marius Viorel ???
La sfârşitul anului 2018 procurorii l-au trimis în judecată pe edilul comunei Ştefan cel Mare, Măgureanu Marius Viorel, pentru săvârşirea infracţiunilor de corupţie în formă continuată.
În vederea recuperării prejudiciului, procurorii au instituit măsura asiguratorie a sechestrului cu privire la bunurile mobile şi immobile deţinute de inculptat.
Vom reveni cu detalii picante despre activitatea infracţională a primarului Măgureanu