Școli de nivel european. Investițiile la Colegiului Tehnic „Decebal” şi la Şcoala Gimnazială „Petre Sergescu”, au fost finalizate
Elevii de la Școala Gimnazială Petre Sergescu și Colegiul Tehnic Decebal beneficiază de condiții moderne pentru studiu și activități sportive, adaptate cerințelor actuale. Astfel, la Colegiul Tehnic Decebal, am revitalizat vechiul teren de sport, transformându-l într-un spațiu modern, echipat cu gazon artificial și zone dedicate orelor de educație fizică.
” În același timp, în clădirea sălii de sport, am desfășurat lucrări extinse de reparații, asigurându-le, astfel, elevilor un mediu propice pentru antrenamente.De asemenea, am reabilitat, cu fonduri europene, Școala Gimnazială „Petre Sergescu”, o investiție de peste 1 milion de euro, necesară, având în vedere că unitatea de învățământ nu a fost modernizată niciodată de la construcția ei, în 1972. Aici am întreprins lucrări ample de termoizolare a corpului de clădire și înlocuirea instalațiilor electrice, termice și sanitare. Școala este dotată cu mobilier nou și echipamente IT, precum calculatoare, imprimante, videoproiectoare și table școlare.Investițiile în educație sunt cheia pentru a construi viitorul copiilor noștri. Ne propunem să continuăm astfel de investiții și să atragem, în continuare, bani europeni pentru modernizarea școlilor, deoarece avem nevoie de un sistem de învățământ de calitate, pentru a dezvolta o comunitate puternică. „, spunea primarul Marius Screciu.