Se cutremură Bănia ! Mititelu anunță că Badea s-a opus revenirii lui Gică Popescu la Știința

Scandal imens în lumea fotbalului după ce Adrian Mititelu, patronul echipei U Craiova 1948, a afirmat la o televiziune națională că Pavel Badea este cel care s-a opus reîntoarcerii lui Gică Popescu, în anul 2002, la Universitatea Craiova.

Badea dezminte și susține că la mijloc este o mare dezinformare.

E o aberație ! Gică Popescu mi-a fost coleg de cameră și coleg de echipă ani buni. Cine mai ia în seamă ce spune Adrian Mititelu ? Un om care este extrem de bine ancorat în dezinformare. A fost vicepreședinte la Universitatea Craiova trei săptămâni, pe perioada lui Dinel Staicu. Cum să nu-l aduci pe Gică Popescu la Craiova când el era o imagine imensă ?

Când el a venit vicepreședinte, eu eram președintele clubului. Când a venit, prima lui dorință a fost să mă dea pe mine afară. Nu am cum să am eu o colaborare cu Mititelu, n-am avut-o niciodată de-a lungul timpului datorită din cauza dificultății de comunicare pe care o are cu foștii fotbaliști. Nu se poate lucra cu el, n-am putut niciodată să fiu compatibil cu Adrian Mititelu. Este clar că animozitatea pe care o are față de mine este izvorâtă din faptul că am dat drumul la acest proiect, care este din punctul meu de vedere un proiect de succes, și-l face pe el să sufere foarte mult. Pentru a da cu noroi, găsește astfel de motive puerile. Gică Popescu mi-a fost coleg ani de zile, ne cunoaștem de la copii și juniori. El îmi spune că eu nu l-am vrut pe Gică Popescu. Vai de capul lui !”, a spus Pavel Badea la sport.ro.

MITITELU : VREAU SĂ MERG LA POLIGRAF, ȘI EU ȘI EL, SĂ VEDEM CARE MINTE

Vreau să fac o precizare foarte importantă, că domnul Badea a spus că eu dezinformez. Eu sunt omul care spune lucrurilor pe nume. Dacă voiam să spun treaba asta, o spuneam de mult timp. Sunt cu el în război de 10-12 ani de zile. Puteam s-o spun oricând, dar vreau să știți că în 2000, când Dinel Staicu a luat echipa, a luat-o și la instigarea mea. El nu le avea cu fotbalul, eu nu aveam bani să mă bag, îmi doream foarte mult să ia el. Am asistat la toate demersurile. Din 2002, totul e creat de mine ! 

Când eu am fost președinte, am jucat o etapă la cererea lui Badea, care s-a milogit, l-am făcut antrenor interimar ! Credeți-mă ! 

L-a lucrat pe Rednic, vă rog să-l sunați pe Rednic să vă confirme. L-a lucrat până a plecat și a devenit el antrenor, ce-și dorea el foarte mult. A intrat echipa pe mâna lui, a distrus echipa, nu mai putea să alerge, și în acel an a și retrogradat. El este autorul retrogradării din 2005 ! Ăsta este Pavel Badea. A fost un mare fotbalist, dar a avut o contribuție majoră la retrogradarea echipei din 2005. Vreau să merg la poligraf, și eu și el, să vedem care minte cu privire la evenimentul cu Gică Popescu.”, a replicat Mititelu.