Ștefan Stoica (PNL Dolj) : Partidul Național Liberal are ca prioritate modernizarea României
Alegerile parlamentare sunt cel puțin la fel de importante precum cele prezidențiale. Pentru că, oricine ar fi președintele ales, poate face foarte puțin din ceea ce si-a propus dacă nu are de partea sa o majoritate care să pună în aplicare un program clar și coerent.
Ca urmare, este foarte important ca la alegerile
din 1 decembrie PNL să obțină un scor care să îi permită să își pună în aplicare
programul de modernizare a țării.
Ne aflăm într-un punct de cotitură al societății
românești. Este nevoie de o resetare a întregii clase politice și, prin urmare,
avem o responsabilitate față de români în alegerile parlamentare de duminică.
Vrem să reconstruim încrederea oamenilor în PNL, dar, mai ales, să repunem
România pe linia ei democratică, pe linia seriozității și a eficienței în orice
domeniu.
Oamenii vor să simtă că politicienii lucrează în interesul public, că au un
plan de redresare a situației și, mai ales, a încrederii oamenilor în clasa
politică. De aceea, vrem să eliminăm risipa și să facem ordine în administrația
publică.
Venirea lui Ilie Bolojan la conducerea PNL este semnalul cel mai limpede că partidul s-a înscris pe linia modernizării serviciului public. Experiența lui în acest domeniu, în Oradea, și rezultatele obținute acolo sunt dovada cea mai clară că un astfel de plan, dacă este bine gândit și bine aplicat, dă rezultate foarte bune. Mai mult ca niciodată, acum, PNL arată că este un partid al eficienței, ordinii și seriozității. Pentru noi, liberalii, este esențial ca oamenii să știe că suntem în serviciul cetățenilor și că vrem un stat care să fie doar în slujba oamenilor.
De aceea, planul liberal presupune câțiva pași simpli :
- Depolitizarea instituțiilor publice.
- Competență în administrație.
- Debirocratizare.
- Meritocrație.
Suntem un partid de centru-dreapta și vrem să ne adresăm, în primul rând, românilor din clasa de mijloc și oamenilor de afaceri. România nu poate să prospere dacă nu are un mediu de afaceri sănătos, care să ofere predictibilitate și coerență.
Nu Guvernul schimbă o țară, ci oamenii, prin faptele lor de zi cu zi. Însă Guvernul și Parlamentul trebuie să ofere un cadru legislativ coerent, care să fie aplicat tuturor fără excepții. Abia după ce clasa politică face acest lucru, poate să ceară oamenilor să respecte regulile pe care, mai întâi, le respectă ea.
Nu în
ultimul rând, ne adresăm celor care vor o Românie europeană, o Românie
puternică în NATO și în Uniunea Europeană. De la aderarea la UE, România a
cunoscut o dezvoltare economică foarte importantă, iar acest lucru a fost
posibil pentru că aparținem unui organism în care regulile economice sunt
foarte clare.
Respingem categoric orice partid și orice candidați care vor scoaterea țării
noastre din UE și NATO sau care vor reorientarea către Rusia.
Ștefan Stoica, candidat PNL Dolj la Camera Deputaților
cod AEP : 11240002